Un elev aparţinând Colegiul Tehnic Turda a necesitat îngrijiri medicale după o criză de gastrită. Acum mai puţin de o oră, Serviciul de Ambulanţă din Turda a fost solicitat să intervină pe strada Basarabiei, la fostul Chimie 3 pentru a acorda asistenţă unui elev căruia i s-a făcut rău în timpul orelor.
Alertaţi profesorii au apelat la cabinetul medical aflat în incinta unităţii de învăţământ, dar starea gravă a adolescentului a necesitat transportul la spitalul municipal din Turda pentru investigaţii medicale.
Maria Cadar, purtătorul de cuvânt al spitalului, spune că elevul în vârstă de 17 ani avea o gastrită mai veche pe care a neglijat-o, iar acum a făcut o criză în urma căreia a leşinat. A fost internat la secţia de Pediatrie pentru analize complete.
“Primăvara şi toamna bolile cronice se acutizează iar dacă nu sunt tratate corespunzător se produc astfel de incidente” explică Maria Cadar.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.