În ședința Consiliului Local de joi, 28 septembrie, pe ordine de zi figurează și proiectele de hotărâre ce fac referire la atribuirea titlului de cetățeni de Onoare ai orașului, unor personalități turdene.
Este vorba despre Ovidiu Cosac și Ioan Cuc, două dintre emblemele culturii locale.
Dansator, instructor și apoi coregraf în domeniul jocului popular tradițional românesc, Ioan Cuc și-a început cariera artistică la Turda, în cadrul Clubului Cimentul încă din anul 1968, apoi în cadrul Ansamblului Folcloric Cimentul Turda, Asociației Patriotice „Avram Iancu”, a Societății Culturale Rei Culturae Fautores, precum și în cadrul Casei de Cultură a Municipiului Turda.
Pe parcursul carierei a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale, unde s-a remarcat prin rezultate deosebite.
„De 46 de ani în slujba dansului tradițional românesc, coregraful Ioan Cuc formează generații de dansatori care să ducă mai departe frumusețea și măreția folclorului românesc. Activitatea națională și internațională a domnului Cuc Ioan a a fost apreciată cu numeroase distincții și premii, astfel încât credem că merită o deosebită recunoștință și din partea comunității turdene prin conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului” se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
În privința lui Ovidiu Cosac, acesta a fost angajat în calitate de regizor tehnic la Teatrul din Turda începând din anul 1968. De la angajare și până în prezent a avut colaborări cu regizori ca Vlad Murgu, Aureliu Manea, Andrei Mihalache și alții.
Ca și producător independent, a realizat trei scurt metraje artistice, a avut expoziții de fotografie în nume personal sau de grup, în prezent lucrează cu o trupă de teatru formată din elevi de la CNMV Turda dar și una de amatori etc.
„Având în vedere activitatea profesională și artistică desfășurată de către domnul Ovidiu Cosac, acordarea distincției de cetățean de onoare, reprezintă o recunoaștere a meritelor sale” este de părere, primarul Matei Cristian.