alocatii

Alocațiile vor crește cu 20% doar la începutul lui 2022

Creșterea alocațiilor cu 20% care era plănuită în luna iulie 2021 este amânată pentru 1 ianuarie 2022, Ludovid Orban precizând că nu mai există resurse anul acesta.

„Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii. Am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei care a trecut de Senat şi e în dezbatere la Camera Deputaţilor. (…) În cazul în care va fi atacată la Curte (legea – n.r), Guvernul trebuie să fie pregătit să emită ordonanţă de urgenţă”, a declarat, luni seara, Orban, la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare.

Între timp, PSD va depune, săptămâna aceasta, în Parlament, un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii la nivelul adoptat în 2020, a declarat, marţi, prim-vicepreşedintele partidului, Gabriela Firea.

Planul de creștere a alocațiilor copiilor din România presupune 5 etape. În vara lui 2020 a fost aplicată prima creștere cu 20% , iar a doua în 1 ianuarie 2021. 

Alocațiile vor ajunge la  valoarea de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani la finalul celor 5 etape.

În acest moment, cuantumul alocațiilor pentru copii este 427 de lei în cazul celor care au până în 2 ani (sau a celor cu handicap), respectiv 214 lei în cazul copiilor cu vârsta între 2-18 ani.

ULTIMELE articole:

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.