Compania turdeană a anunțat finalizarea implementării proiectului ”Elaborare PUD – Demolare parțială construcții existente, refațadizare, recompartimentare, actualizări funcționale, consolidări, etajare construcții existente și construire hală nouă, realizare acces secundar incintă, reparație și realizare împrejmuire, branșamente, amenajări exterioare”, care s-a derulat pe strada Trascăului nr. 8B din Turda.
Obiectivul general al proiectului a fost realizarea unei investiții inițiale în cadrul firmei prin diversificarea producției unei unități existente, prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate.
Astfel, vor fi 4 produse noi realizate până la finalul exercițiului ulterior anului în care se finalizează implementarea proiectului, respectiv: etrieri din oțel fasonat, carcase din oțel fasonat, oțel fasonat din colac, oțel fasonat din bare.
Proiectul are un impact asupra comunității locale deoarece odată cu dezvoltarea societății din punct de vedere economic, respectiv aceasta contribuie și la o dezvoltare a mediului de afaceri local și în consecință la creșterea nivelului de trai.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.