nello construct

Administratorul public al Primăriei Câmpia Turzii, Marian Morar, anunță că se înscrie în AUR!

Marian Morar, administratorul public al Primăriei Câmpia Turzii, a anunțat în această dimineață, printr-o postare pe contul său de socializare, că s-a decis să se înscrie în AUR, partidul condus de George Simion.

În urmă cu câteva zile, Marian Morar a postat o poză cu Ioana Bruyseels, membru în conducerea AUR și a fost fotografiat la evenimentul de lansare al Partidului Republican Cluj (care s-a anunțat ”colaborator” al AUR), lângă el fiind Cristian Maier, dar și cei doi consilieri locali ai PMP Turda, Adrian Nap și Kolozsi Atilla, alături de fostul viceprimar din Turda, Lucian Nemeș.

Citește și: Consilierul local PMP Turda, Kolozsi Atilla, s-a pozat cu un lider AUR! Ce spune despre poză?!

”Sunt momente în viață în care trebuie să-ți asumi o alegere. Pentru mine, un astfel de moment a venit acum, când am decis să mă înscriu în partidul AUR. Iar alegerea nu este deloc întâmplătoare.

Cred că în acest moment AUR este singurul partid care se mai gândește la români. Din păcate. Și cred că e momentul ca această țară să renască din propria cenușă, așa cum a făcut-o de nenumărate ori de-a lungul istoriei, atunci când poporul și-a pus în fruntea lui oameni iubitori de țară. Pentru că fără iubire de țară și de oamenii ei, nu ai cum să pretinzi că faci ceva în beneficiul lor. Iar acest lucru se vede prin modul în care guvernanții caută soluții pentru interesele lor, nu pentru ale oamenilor.

Și vedem cu toții asta, nu trebuie să vă spun eu! Priviți orice sondaj de opinie și veți vedea că 70% dintre cei întrebați, spun că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Iar dacă 70% spun asta, înseamnă că așa este, înseamnă că trebuie să vină cineva care să schimbe lucrurile în bine.

Și mai cred că nu e suficient doar să constatăm că lucrurile merg într-o direcție greșită, pentru că asta este evident. Ci trebuie să acționăm pentru a schimba acest lucru! Iar asta nu se poate realiza decât prin implicare. A mea și a fiecăruia dintre noi, după putință.

Nu pot sta să constat și să aștept ca cineva să facă ceva pentru noi. Pentru că oricât am aștepta, nimic nu se întâmplă de la sine. Lucrurile se întâmplă atunci când te implici și când îți dorești să se întâmple. Atunci când înțelegi că doar prin implicare și prin asumare poți schimba lucrurile în bine. Și eu chiar nu sunt genul care să stau sau să aștept. Am fost, sunt și voi fi un om activ. Iar vouă, celor care mă cunoașteți sau nu, vă spun doar atât: e momentul să ne implicăm pentru noi! Am așteptat destul!

“Ori ne ridicăm, și punem pumnul în pieptul furtunii, ori pierim, ca țară și ca neam.” – Avram Iancu.”, este mesajul transmis de Marian Morar, cu ocazia acestui anunț.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

1 Comentariu
Cele mai votate
Cele mai noi Cele mai vechi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole: