Reprezentanții administrației locale din Câmpia Turzii au dat astăzi dovadă de o reacție rapidă, reușind să se deplaseze la o problemă semnalată pe internet, de o cititoare a publicației TurdaNews, în mai puțin de o oră! Asta chiar dacă, în mod normal, nu era o ”zi de lucru”.
Sesizarea viza situația unor persoane din cartierul Lut.
Citește și: Știrea Cititorului: Situația dramatică a unor bătrâni din cartierul Lut din Câmpia Turzii
”Sesizarea se referea la situația socială precară a unor persoane din zona Lut și care nu ar beneficia de asistență socială din partea Primăriei. În mai puțin de o oră, ne-am deplasat la fața locului pentru a analiza situația și a găsi soluțiile legale ce se impun. Ne consultăm, propunem, facem! În urma verificărilor făcute, persoanele respective sunt cuprinse în programele derulate se serviciul public local de asistență socială, programe care sunt o consecință a atribuțiilor legale impuse serviciilor sociale. În cadrul proiectului ”Ne consultăm, propunem, facem!”, căutăm soluții pentru ca societatea civilă, alături de administrația publică, să ofere soluții și măsuri pentru rezolvarea problemelor din urbe”, ne-a precizat administratorul public, Petre Pop.
Acesta ne-a prezentat și o situație statistică la nivelul municipiului Câmpia Turzii: 850 familii beneficiare de ajutor de încălzire, 85 de familii beneficiare de ajutor social, 75 de familii beneficiare de alocație de susținere, 70 de persoane beneficiare la cantina socială.
”Numărul persoanelor care beneficiază de ajutor de încălzire a scăzut cu aproximativ 200, față de aceeași perioadă a anului trecut (n.r. 2013), în condițiile în care legea a rămas neschimbată, de unde rezultă că populația are venituri mai mari și nu se mai încadrează în prevederile legale”, a mai precizat Petre Pop.