Luna Noiembrie își păstrează caracteristicile sezonului de toamnă, precum frigul, bruma și înghețul, însă Admnistrația Națională de Meteorologie a publicat caracterizarea climatică a acestei luni în care se arată că spre sfârșit lunii Noiembrie, lapovița și ninsoarea pot anunța începutul iernii.
Specialiștii ANM
„În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”
Așadar, valorile termice ale lunii Noiembrie vor marca o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, în timp ce precipitaţiile vor fi în uşoară creştere.
Se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului, potrivit datelor înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
De asemenea, în zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius, iar în zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade.
În Transilvania, nordul Moldovei, în Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură, temperatura medie variază între 2 şi 4 grade.
Totodată, în zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (peste 1.500 metri) aceste valori coboară sub -2 grade şi uneori sub -4 grade Celsius.
„Destul de rar, aerul cald venit dinspre bazinul Mediteranei pătrunde până la latitudinea ţării noastre, situaţie în care se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, ce pot ajunge până în jurul valorii de 30 de grade Celsius. Astfel de temperaturi extreme, maxime absolute pentru un număr mare de staţii meteorologice, s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994, 2004 sau 2010”
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























