Recent Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Potasissa Turda a organizat o acţiune de combatere a rabiei la vulpi prin amplasarea de momeli vaccinale.
Nu mai puţin de 1.500 de momeli vaccinate împotriva rabiei au fost distribuite de către veterinarii şi specialiştii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, la finele lunii mai, distribuţia în teren făcându-se cu ajutorul unui avion. O parte din acestea au ajuns şi la Turda şi Câmpia Turzii.
Acum la o lună de la finalizarea activităţii, semnalele sunt pozitive, nu au fost depistate exemplare de vulpi cu rabie, pentru siguranţă o parte din exemplarele recoltate au fost transportate la DSV Cluj pentru analize.
„S-a făcut monitorizarea tuturor vizuinelor din zonă, am trecut şi la informarea populaţiei prin intermediul primăriilor. După vaccinare trebuie să facem o acţiune de combatere a vulpilor, vom duce câteva la Cluj pentru analize” spune Marius Maşca directorul AVPS.
Vaccinul contra rabiei este sigilat într-un înveliş dur (blister) conceput astfel încât să se spargă când animalul muşcă din momeală. Odată învelişul spart, doza imunizantă de vaccin este eliberată în gura animalul. Deşi vaccinul nu este periculos pentru om, trebuie evitat oricum contactul cu acesta.
Specialiştii îi sfătuiesc pe cei care ar putea să găsească în apropierea casei o momeală de vaccin să o ridice şi să o plaseze într-o zonă împădurită.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























