Polițiști BCCO din Alba Iulia au participat marți, alături de colegi din alte opt județe, la 157 de percheziții derulate de DIICOT pentru destructurarea unei rețele de contrabandă cu țigări și spălare de bani.
Este vorba despre o grupare din Arad, formată din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care aducea în țară țigări din Ucraina, Serbia și Republica Moldova, cu TIR-uri de marfă și le vindea în România și în țări vest-europene.
Gruparea acționa inclusiv la Cluj. Țigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia erau încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării – cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (panouri de lemn, paste făinoase, etc.) sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România.
După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de către membrii grupării.
O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, era disimulată în alte categorii de mărfuri și, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia.
„La sediul DIICOT – Structura Centrală și la sediul IPJ Arad, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 90 de persoane……Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, Biroul Operațiuni Speciale Cluj, Biroul Operațiuni Speciale Timișoara și Biroul Operațiuni Speciale Oradea” precizează procurorii DIICOT.
Foto/Arhivă.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























