Un accident violent s-a produs în această seară, pe strada Ștefan cel Mare din Turda, imediat după podul peste Arieș, înspre Câmpia Turzii. Conform martorilor oculari, în accident a fost implicat un autoturism BMW, în care erau un băiat și o fată, aceasta din urmă fiind rănită la față.
Accidentul a fost atât de violent încât bucăți din mașinile tamponate au sărit pe o rază mare a drumului, împiedicând circulația.
la fața locului s-au deplasat polițiștii, pentru a constata cauzele accidentului, dar și ambulanța și un echipaj de descarcerare, de la Pompierii Turda.
În accident ar fi fost implicate două autoturisme, dar și un autobuz Alis.
Vom reveni cu amănunte, după ce vom avea și alte date.
UPDATE 1:
Conform martorilor oculari, autoturismul BMW a trecut cu viteză peste pod, iar la capătul acestuia probabil a pierdut controlul bolidului și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un autobuz Alis, care era gol (era mare, circa 60-70 locuri), iar apoi a fost proiectat într-un autoturism VW Golf 4. Șoferul BMW-ului era în stare de șoc, încarcerat, însă nu a avut răni grave. Fata care era în dreapta lui avea tăieturi foarte adânci pe față, spun martorii oculari. Nu au existat alte victime.
Cei de la IPJ Cluj nu au răspuns la telefon, pentru a ne oferi informații oficiale despre acest accident violent.
Vă reamintim că, în urmă cu 5 zile, la Câmpia Turzii s-a produs un alt accident violent, în care a fost implicat un autoturism BMW condus de un tânăr. teribilismul la volan și viteza cu bolizi care scapă ușor de sub controlul celor fără experiență, a devenit un pericol major pe șoselele din zonă!
Citește și:
Accident grav la Câmpia Turzii cu două victime! Tânăr teribilist la volan!

























