Un accident violent a avut loc în urmă cu o oră între Vâlcele și Mărtinești. Un tânăr a rămas încarcerat. Au intervenit echipaje de pompieri de la Turda și Cluj Napoca.
Tânărul de aproximativ 19 ani s-a răsturnat cu mașina într-o curbă și a rămas încarcerat între fiarele mașinii.
Conducătorul auto a fost descarcerat și predat unui echipaj medical care l-a transportat la spital. Acesta era conștient și cooperant.
UPDATE:
”Accident rutier produs în jurul orei 07.30, pe DN1E60, în afara localității Mărtinești.
Un conducător auto în vârstă de 18 ani, care se deplasa în direcția municipiului Turda, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă, rezultând rănirea și transportarea acestuia la spital.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.”, a transmis IPJ Cluj.

























