Accident extrem de violent în județul Cluj, la Bucea/Negreni, după ce un tânăr de 21 de ani, pentru a evita impactul cu un autoturism care se afla în fața sa, a intrat pe sens contrar și s-a izbit frontal de un autoturism care venea dinspre Oradea, ambele mașini fiind ulterior proiectate în alte două autoturisme care erau parcate în zonă.
În urma accidentului, circulația s-a desfășurat cu dificultate, pe un singur sens.
”Conducătorul unui autoturism, tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Negreni, pentru evitarea unui impact cu autoturismul care îl preceda, pătrunde pe sensul opus, unde intră în coliziune cu un autovehicul care circula din direcția localității Oradea, la volanul căruia se afla un bărbat de cetățenie mexicană, în vârstă de 38 de ani.
După impact, cele două autoturisme au fost proiectate în alte două mașini parcate.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
Tânărul de 21 de ani a fost transportat la o unitate medicală.”, a transmis IPJ Cluj.
























