În urmă cu aproximativ 30 de minute s-a produs un accident rutier și pe A3, sensul dinspre Turda spre Gilău. Din informațiile transmise de ISU Cluj, ar fi vorba despre un autoturism și un TIR.
„O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ intervin pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane rănite în urma unui accident rutier produs pe autostrada A3. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 15.30, iar evenimentul s-a produs la km 18 pe sensul de mers dinspre Truda spre Gilău.
Pompierii sosiți la locul accidentului au găsit un autoturism și un autotren avariate, precum și o persoană care necesita îngrijiri medicale, întinsă lângă autoturism. Pompierii acordă primul ajutor persoanei care a fost găsită în stare de conștiență și care prezintă mai multe leziuni și asigură măsurile de siguranță și prevenire a incendiilor la locul accidentului.” au transmis reprezentanții ISU.
UPDATE:
„Bărbatul de cca 40 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, acesta prezenta multiple traumatisme severe, însă era în stare de conștiență și era cooperant. Pompierii au acordat primul ajutor calificat bărbatului rănit, au asigurat măsuri de siguranță a salvatorilor și măsuri de prevenirea incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil care se deversau din rezervorul ansamblului de vehicule. Acesta transporta produse farmaceutice.” informează ISU Cluj.
UPDATE 2:
„Conducătorul unui autotren de 30 ani, cetățean maghiar, in timp ce se deplasa pe A3 din direcția Turda spre Gilau, nu ar fi păstrat o distanta regulamentara fata de autoturismul care circula in fata sa, condus de un bărbat de 30 de ani, cetățean turc, intrand in coliziune fata-spate cu acesta. In urma impactului, a rezultat rănirea bărbatului de 30 de ani. Ambii au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.”, a transmis IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.