Un accident rutier s-a produs de puțin timp la Mărtinești. Din primele informații un autoturism a intrat în parapet!
Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 8,48 în această dimineață pe DN1-E81.
Un singur autoturism este implicat în accident. Detașamentul de pompieri Turda intervine cu o autospecială și două echipaje SMURD.
Revenim cu detalii.
UPDATE:
Accidentul se pare că este unul grav. Acesta s-a produs în zona lacurilor de la Mărtinești. Circulația în zonă este blocată.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1 Cluj Napoca-Turda, în zona localității Mărtinești, județul Cluj, un autoturism a impactat parapetul median și a rămas imobilizat pe suprafața de rulare. În urma accidentului, șoferul autovehiculului a suferit răni grave, urmând să fie evaluat medical.
Circulația este întreruptă pe ambele sensuri, estimându-se reluarea normală a traficului în 45-60 de minute.
UPDATE 2:
”La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 08.45, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1-E60, în zona localității Mărtinești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 58 de ani, din Turda, care conducea autoturismul dinspre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul din dreapta a direcției de mers.
În urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat din autoturism pe partea carosabilă, iar din nefericire, echipajul medical a pronunțat decesul acestuia.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Traficul rutier pe sensul de mers Cluj-Napoca – Turda este blocat pentru intervenția echipajelor, fiind deviat pe DJ103M, prin localitățile Rediu – Aiton.”, a transmis IPJ Cluj.