nello construct

Accident pe fondul carosabilului umed! A pierdut controlul într-o curbă!

Trei autoturisme au suferit daune serioase, ieri după-amiază, după ce șoferul unui autoturism care se deplasa înspre Cluj-Napoca, a pierdut controlul volanului într-o curbă de pe DN1, în zona localității Bologa și a intrat pe sensul opus, intrând în coliziune cu alte două autoturisme, care circulau pe sensul opus.

Din fericire nu au existat victime încarcerate. O femeie, conștientă și cooperantă a primit îngrijiri medicale.

”La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00 a fost raportat un accident rutier, produs pe DN1 E60, în localitatea Bologa.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 56 de ani, din județul Mureș, care conducea autoturismul înspre Cluj-Napoca, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții de carosabil umed, intrând în coliziune cu 2 autoturisme care circulau din sensul opus.

În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.”, a precizat IPJ Cluj.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole: