Ziua de luni i-a fost fatală unui motociclist din județul Cluj. Acesta a decedat în localitatea Baia de Arieș după ce un utilaj de exploatare a lemnului a intrat direct în el.
Accidentul s-a produs între motociclist și un TAF pe DN75 pe raza localității Baia de Arieș.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani a decedat în urma impactului extrem de violent.
„La data de 14 august 2023, în jurul orei 18.45, un tânăr de 25 de ani, din comuna Lupșa, județul Alba, în timp ce conducea un tractor, pe un drum secundar, ar fi pătruns pe DN 75, intrând în coliziune, în dreptul kilometrului 101 +600 de metri, cu o motocicletă condusă de un bărbat de 44 de ani, din comuna Florești, județul Cluj.
În urma accidentului, din nefericire, motociclistul a decedat. Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” precizează IPJ Alba.
Foto/Ziarul Unirea
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.