Un bărbat care circula cu animalele pe partea carosabilă, pe raza localității Lupșa, a fost lovit aseară de un șofer care a fost descoperit ulterior cu alcool în sânge. Victima, care nu purta elemente reflectorizante pe vestimentație, a fost dusă la spital.
”La data de 12 februarie 2022, în jurul orei 19,00, polițiștii din Baia de Arieș au intervenit pe DN 75, pe raza comunei Lupșa, unde a fost semnalat faptul că s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 38 de ani, din Baia de Arieș, în timp ce circula pe partea carosabilă, însoțind mai multe animale, fără a avea elemente reflectorizante pe vestimentație, a fost acroșat de un autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani, din comuna Lupșa.
În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a precizat IPJ Alba.























