Aseară, pe DJ 150, în comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a două minore, avarierea unui autovehicul şi avarierea unei biciclete.
De vină este un șofer din localitate, aflat sub influența băuturilor alcoolice care a dat cu mașina peste două adolescente.
Un bărbat de 41 de ani, din comuna Ceanu Mare, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 150, a acroşat o bicicletă pe care se deplasau două minore, în vârstă de 12, respectiv 6 ani, care au pătruns pe partea carosabilă fără să se asigure.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a celor două minore care circulau cu bicicleta.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, transmit reprezentanții PJ Cluj.
Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor ce se impun.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


SALOANELE ASTREI, LA EDIȚIA ANIVERSARĂ A X-A: Două artiste, două universuri și un deceniu dedicate artei









