nello construct

A vrut să facă dragoste cu o domnișoară, dar a ajuns să fie bătut! Două persoane au ajuns în arest!

În fapt, la data de 5 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, de 33 de ani, din județul Cluj, cu privire la faptul că la aceeași dată, în timp ce se afla la o sală de jocuri de noroc din Cluj-Napoca, ar fi cunoscut o persoană de sex feminin, cu care ar fi avut o înțelegere pentru a întreține relații intime.

Astfel, în jurul orei 01.00, în timp ce se aflau în proximitatea localului, femeia, identificată ulterior de polițiști, i-ar fi sustras suma de 700 de lei, iar în momentul în care bărbatul ar fi intenționat să o oprească, acesta a fost agresat fizic, fiind lovit în zona feței, de către o persoană necunoscută de sex masculin.

În baza probatoriului administrat, la data de 9 noiembrie a.c. tânăra de 22 de ani a fost reținută pentru 24 de ore.

În continuare au fost desfășurate activități investigativ-operative în vederea identificării și depistării persoanei necunoscute de sex masculin.

Astfel, la data de 10 noiembrie a.c., polițiștii l-au depistat pe cel bănuit de agresiune, fiind vorba de un tânăr, de 23 de ani, din Cluj-Napoca.

Astăzi, 10 noiembrie a.c., magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile pe numele celor două persoane, cercetate în continuare sub aspectul infracțiunii de tâlhărie calificată.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole:

Ne urmăresc pe rețele sociale: