În anii trecuți, ninsoarea își făcea atât de târziu apariția, încât chiar ne întrebam dacă o să mai avem vreodată o iarnă cu zăpadă mare și pufoasă.
Deși anul acesta, vremea caldă a ținut mai mult decât ne-am fi așteptat și mai mult decât ar fi normal, iată că prima ninsoare a apărut destul de repede, cel puțin în zonele de munte.
Seara trecută, atât la Mărișel, cât și la Băișoara, județul Cluj, au căzut primele ninsori din zona noastră. Mai mult decît atât, potrivit meteorologilor, codul galben de ninsori în zona montană a județului nostru va fi valabil până duminică la ora 18.00.
Citește și: FOTO. A nins ca în povești la Mărișel. Prima zăpadă este așteptată și în zona Turzii
Imaginile surprinse la Băișoara parcă sunt rupte din basme. Zăpada mare și pufoasă, așternută peste tot creează o adevărată poveste feerică. Acum, putem spune că, oficial, a venit iarna!