A început concursul de pescuit sportiv pe Lacul „Casa Părăsită” din Mărtinești! (GALERIE FOTO)

WhatsApp Image 2021-08-13 at 16.52.12

Primăria comunei Tureni organizează în acest weekend (13-15 August) concursul de pescuit sportiv pe Lacul „Casa Părăsită” din Mărtinești.

Deși se numește concurs, scopul organizatorilor este de a le oferi locuitorilor din comună o modalitate de recreere și de relaxare. Astfel, dorindu-se cât mai multă socializare între concurenți, mai ales după un an și jumătate în care pandemia de COVID-19 ne-a răpit acest lucru. De asemenea, primăria comunei Tureni nu s-a limitat doar la ideea de concurs, ci s-a gândit și la diferite activități distractive și interactive pentru cei mici, precum trambuline, tras cu tiru, concurs de pictură și alte jocuri destinare acestora.

Sâmbătă va avea loc focul de artificii pe lac la ora 22.00 și o serbare câmpenească unde participanții se vor putea bucura de dansuri și cântece folcorice.

Duminică, la ora 13.00, va avea loc premierea pescarillor, iar mai apoi inaugurarea unei pasarele ce urmează a fi dată în folosință.

Lacul „Casa Părăsită”

Lacul este populat cu următoarele specii: crab, cteno, cosaș, șalău, caras, sânger, plătică și albitură (roșioară, babușcă, biban).

Reglamentul Lacului „Casa Părăsită”

  • În timpul unei zile de pescuit recreativ/sportiv se pot reține cel mult 3 Kg de pește sau numai un singur pește dacă greutatea acestuia depașește 3 Kg. Peste această cantitate peștele prins se eliberează imediat fără a fi rănit sau omorât;
  • Pescarul poate să folosească 4 scule de pescuit dotate cu 1 cârlig fiecare;
  • Taxa de pescuit este incasată de la dvs doar de un reprezentant al societății;
  • Accesul auto permis doar în zonele amenajate, doar cu acordul reprezentantului SunFish.
  • Pescarul este obligat să păstreze bonul fiscal până la părăsirea zonei de pescuit;
  • Pescarul este obligat să prezinte bonul fiscal la controlul reprezentanțiilor societății;
  • Pescarii care nu vor putea prezenta dovada achitării taxei de pescuit vor fi acuzați de furt și încălcarea proprietății. Se vor lua măsurile legale în vigoare conform codului penal;
  • Este interzisă reținerea puietului sub 1kg/exemplar, albitura se reține indiferent de greutate;
  • În cazul în care a fost prins puiet acesta se va elibera imdeiat, fără a fi rănit.
  • Pescuitul se face de pe mal folosindu-se momeli naturale sau artificiale. Nădirea se face la mal. Este interzisă plantarea sau nădirea din barcuța teleghidată;
  • Este interzis ca insoțitorii să practice pescuitul.
  • Este interzis ca 2 sau mai mulți pescari să pună peștele prins în același juvelnic;
  • Este interzisă deranjarea fonică a celorlalți pescari;
  • Este interzis accesul în apă;
  • Pescarii au obligația ca in momentul plecării să lase locul curat. Resturile menajere trebuie aruncate în locurile special amenajate;
  • Nerespectarea acestui regulament atrage după sine evacuarea imediată de pe lac și eliberarea în prealabil a peștelui;
  • În anuite cazuri de violență sau furt piscicol vom lua măsurile impuse de lege;

Participanții sunt de toate vârstele, inclusiv copii pasionați de pescuit care au venit pe lac cu echipamente performante, dornici să câștige concursul.

În urma concursului, vor exista 3 premii și, de asemenea, un premiu special.

Regulamentul concursului de pescuit sportiv

Pescuit

  1. Se pescuiește cu maxim 4 lansete la apă și maxim 2 lansete la apă folosite pentru markere. Se pot ține în stand oricâte lansete de rezervă gata de atac, încărcate, dar fără ca monturile să fie în apă.
  2. Pescuitul se face cu un singur cârlig pe montură. Este obligatorie folosirea monturilor care să permită eliberarea de plumb în caz de ruptură. Pentru protejarea capturilor este obligatorie momeala pe fir de păr.
  3. Pescuitul și nădirea nu vor depășii direcția liniei de delimitare a standului de pescuit.
  4. Toate capturile se eliberează, cu grijă, după cântărire de către arbitru. La cântărirea capturii trebuie să fie prezent pe lângă comisia de arbitraj și un concurent din standul vecin.
  5. Este interzisă folosirea oricărui fel de sonar, rătușcă, barcă de nădit sau orice alte mijloace care nu sunt acceptate sau tratate de acest regulamet.

Nădire

  1. Nădirea și lansarea se desfășoară numai de pe mal.
  2. Pentru nădire, este permisă folosirea mixurilor, semințelor, boilesurilor și peletelor.
  3. Este permisă nădirea grea (cu rachetă de nădire, spomb, catapultă, lopată sau cupă de nădire) de la ora 08.00 la 09.00 și de la 19.00 la 20.00.
  4. Este interzisă nădirea în standurile vecine.

Reguli de concurs

  1. Concurenții sunt obligați să pescuiască în liniște, să se comporte civilizat și respectuos.
  2. La finalul concursului concurenții, trebuie să lase standul în perfectă stare de curățenie.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top