Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunță șoferii cu privire la transporturile agabaritice care vor parcurge ruta Nădlac II PTF – A1 – DN68A – Holdea – A1 – Sebeș – A10 – DN1 – Turda – DN15 – Câmpia Turzii.
Acestea vor circula în perioada 11 – 16 martie 2026 și transportă transformatoare.
Lățimea maximă a vehiculelor este de 3 m, masa totală 121 tone, lungime 34 m, înălțime 4,45 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic.
În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.























