Duminică dimineața, la Catedrala Ortodoxă din centrul Turzii, slujba religioasă a fost oficiată de IPS Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Asta pentru că lăcașul de cult turdean a aniversat 80 de ani de la sfințirea sa, în prezența unei numeroase asistențe de credincioși, dar și a unor oficialități de prim rang, parlamentari, reprezentanți ai Primăriei, consilieri locali.
La finalul slujbei religioase, primarul Tudor Ștefănie i-a oferit Mitropolitului titlul de cetățean de onoare al municipiului Turda, pe lângă placheta și papirusul oficial, edilul Turzii oferindu-i și un inedit album fotografic, cu momente surprinse la Turda, la începuturile activității sale preoțești.
”Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţia Sa Andrei Andreicuţ este o personalitate complexă a epocii în care trăim. A fost la început un adept al rigorii ştiinţelor exacte, fiind absolvent al Facultăţii de Construcţii, din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Apoi, a simţit chemarea divină şi nevoia de a sluji numele Domnului, devenind, după terminarea studiilor teologice, în 1978, preot în Municipiul Turda.
Aici, în urbea noastră, şi-a dovedit, dincolo de alesul har divin, temeinicia de organizator amenajând o capelă, căreia i-a dat forma, rostul şi sensul unei adevărate biserici. În acest lăcaş, a iniţiat un program sistematic de cateheze pentru tineri, adulţi şi vârstnici, precum şi numeroase acţiuni cu caracter social.
Înaltpreasfinţia Sa Andrei Andreicuţ s-a dovedit un ales om de litere, un intelectual subtil şi elaborat, fiind autorul unor scrieri atât cu caracter teozofic, precum şi cu semnificaţii laice. Personalitatea domniei sale este întregită de o modestie şi de o discreţie proprii spiritelor alese.
Suntem onoraţi să-i oferim Înaltpreasfinţiei Sale Andrei Andreicuţ, ca semn de recunoaştere a meritelor sale, atât ale celor bisericeşti cât şi ale celor laice, titul de cetăţean de onoare al Municipiului Turda”, a spus primarul Tudor Ștefănie, într-un comunicat oficial.
La rândul său, IPS Andrei i-a acordat și el o diplomă de aleasă cinstire primarului turdean, iar preoții Gheorghe Gotea și Grigore Martiș au primit aprecierile cuvenite din partea Mitropolitului, la aniversarea celor 80 de ani de la sfințirea Catedralei ortodoxe, primul printr-un ordin religios, iar cel de-al doilea prin ridicarea în rang.
Vezi mai jos un videoreportaj realizat cu această ocazie:
Foto: Gelu Florea
Posted by TurdaNews on 15 Noiembrie 2015