700 de lei amendă pentru un bărbat din Călărași care și-a lăsat fetița să conducă

26BCF846 537A 4D2D BB11 56390363F6B4

Un bărbat din comuna Călărași a fost filmat în timp ce conducea cu fetița în brațe, iar cetățenii au trimis imaginile poliției care s-a autosesizat și l-au sancționat corespunzător.

Reprezentanții IPJ Cluj au anunțat, joi, că șoferul respectiv a primit o amendă de 700 de lei conform Legii nr. 61/1991, pentru săvârșirea de fapte de natură a provoca indignarea cetățenilor, relatează Mediafax.

Totodată, acesta a primit și un avertisment conform OUG nr. 195/2002, pentru nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.

„În cauză, polițiștii au anunțat DGASPC Cluj, autoritate competentă, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.

În filmarea postată pe Facebook se poate vedea cum bărbatul o ajută pe fetiţă să ţină volanul, iar, la un moment dat, când aceasta se dezechilibrează, îşi ia ambele mâini de pe volan să o ajute.

„Ce ai făcut? Uită-te în faţă la drum. Prinde volanul şi condu. Stai în picioare şi ţine-te de volan”, îi spune bărbatul.

Poliţiştii clujeni au declarat că s-au autosesizat şi au reuşit să-l identifice pe conducătorul autoturismului.

„Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Călăraşi, judeţul Cluj. Acesta fost invitat la sediul Poliţiei municipiului Turda pentru clarificarea situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.

Sursa: Gazeta de Cluj

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top