marian morar
m install
nello construct

70% din clujeni au participat până acum la Recensământ. Autoritățile fac apel la cetățenii reticenți

zamblau eugen

Aproximativ 70% dintre cetățenii care figurează ca fiind domiciliați pe raza județului Cluj au participat, până în prezent, la Recensământul obligatoriu al Populației și al Locuințelor 2021, potrivit Instituției Prefectului- Cluj.

Reprezentanții mai multor administrații locale, care au un ritm scăzut de progres în derularea recensământului, au fost convocați să participe la o ședință de lucru, alături de doamna Emilia Negrilă, directorul Direcției Județene de Statistică Cluj, coordonată de domnul Tasnádi István Szilárd, subprefectul județului Cluj.

Având în vedere reticența cetățenilor în comunicarea cu recenzorul și dificultatea de sincronizare cu acesta, Comisia Centrală pentru recensământul populației și al locuințelor 2021 a adoptat hotărârea nr. 11 din 4 iulie 2022, prin care se pot crea puncte fixe de recenzare, în funcție de necesitățile identificate, pe raza unităților administrativ-teritoriale.

“Facem un apel către cetățeni, pentru a primi recenzorii autorizați, a le oferi datele necesare spre completarea chestionarelor și a evita posibile sancțiuni contravenționale, ca urmare a refuzului recenzării.”, se arată pe pagina de facebook a Prefecturii.

Reamintim că recenzorii se deplasează la domiciliu din data de 31 mai și până pe 17 iulie 2022.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2