Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor-Filiala Cluj a avut loc ieri, la întrunire participând şi Prefectul, Gheorghe Ioan Vuşcan. În cadrul întâlnirii cu primarii au fost abordate probleme referitoare la urgentarea procedurilor pentru deblocarea posturilor din cadrul unităţilor administrativ teritoriale şi necesitatea alocării de fonduri pentru finalizarea unor lucrări de utilitate publică.
De asemenea, primarii localităţilor clujene au discutat cu Prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan despre colaborarea cu unele structuri aflate în coordonarea Instituţiei Prefectului, în special cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Cluj.
Referitor la problema posturilor unice, Prefectul judeţului Cluj i-a informat pe reprezentanţii autorităţilor locale că în perioada iulie – septembrie 2012 prin demersurile făcute la Ministerul Administraţiei şi Internelor au fost deblocate un număr de 40 de posturi şi le-a transmis primarilor să solicite în scris la Instituţia Prefectului rezolvarea situaţilor legate de personal.
Pentru a veni în sprijinul agricultorilor, Prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a dispus ca fiecare unitate administrativ teritorială să centralizeze listele cu persoanele interesate de primirea ajutorului de minimis, iar o persoană din cadrul primăriei, desemnată de către primar, să se adreseze celor 6 centre APIA locale.
După primirea copiilor, a cererilor unice de plată, de la A.P.I.A. reprezentanţii primăriei împreună cu persoanele care au solicitat sprijinul vor completa dosarele şi se vor prezenta la sediul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Cluj. Fiecare dosar va cuprinde cererea pentru ajutor de minimis, copie după actul de identitate, copie dupa cererea unică de plată şi dovada cont activ. Data limită pentru depunerea cererilor de solicitare a acestui tip de ajutor este 15 octombrie 2012.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.