În această seară cafeneaua literară din Turda a celebrat un an de existență, un proiect de succes care pe parcursul timpului și-a dovedit utilitatea, faptul este certificat și de numărul mare de vizitatori care calcă pragul acesteia zi de zi.
Situată în centrul Turzii, cafeneaua care evocă memoria lui Ion Rațiu a fost deschisă anul trecut la înceăutul lunii iulie. Numele cafenelei se datorează celebrelor papioane pe care le purta Ion Raţiu.
Proiectul Centrului Rațiu pentru Democrație este menit să ofere sustenabilitate financiară programelor şi proiectelor implementare de Centrul Raţiu pentru Democraţie.
Emeșe Ladanyi, coordonator de proiect, a vorbit în această seară despre începuturile „La Papion” și despre aportul pe care Pamela Rațiu și l-a adus la acest proiect.
„Ne-am gândit să promovăm cultura pentru că e nevoie de așa ceva în Turda, de promovare a democrației ca mod de viață. Ion Rațiu a însemnat foarte mult pentru Turda și este în continuare un simbol al acestui oraș. Am dorit să-i aducem un omagiu, așa că am botezat această cafenea La Papion, în memoria sa, ideea cafenelei îi aparține Pamelei Rațiu…” declară Emese Ladanyi.
Pe parcursul unui an la cafeneaua literară au avut loc diverse evenimente de la teatru, la proiecții de filme, vernisaje, balet, discuții cu artiști, psihologi, seri tematice, lansări de carte, dezbateri, chiar și momente de stand up comedy.
O parte din câștigurile cafenelei au fost donate Fundației Rațiu pentru Democrație în vederea sprijinirii programelor şi proiectelor implementate de organizație.
O galerie foto puteţi vedea AICI.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.