SMURD Cluj are de duminică un nou punct de intervenţie in comuna Băişoara. Noua investiţie a fost necesară deoarece zona este greu accesibila, avînd o afluenţă mare de turisti mai ales pe timpul iernii. De asemenea şi localnicii vor beneficia de serviciile acestei unităţi de interventie.
La noua staţie de Intervenţie vor lucra 36 de persoane şi vor fi deservite staţiunea turistică şi localitatea Băişoara, dar şi localităţile Valea Ierii, Iara şi Săvădisla. Băişoara este a treia staţie rurală SMURD din judeţul Cluj, după cele din Aghireş şi Gilău.
Pentru susţinerea acestui proiect Consiliul Judeţean Cluj a alocat suma de 150.000 de lei. În anul 2009, prin HCJ 37/18.03.2009, la propunerea lui Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, forul judeţean, comunele Băişoara, Săvădisla, Valea Ierii şi Iara, împreună cu SMURD Cluj-Napoca, s-au asociat în vederea înfiinţării Serviciului Public Comunitar de Urgenţă ”SMURD CLUJ APUSENI” şi a unei subunităţi de pompieri.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.