Cu ocazia Zilelor Municipiului Turda, duminică 1 septembrie 2013 s-a organizat şi o mini-ediţie Ziua Interacţiunii Om-Animal, unde au participat şi cei de la Asociaţia Trei Fraţi Pătaţi.
Târguşorul de Casă în Scop Caritabil, a fost de bun augur pentru asociaţia care se ocupă în prezent de aproximativ 200 de câini fără stăpân, prin contribuţia iubitorilor de animale s-au strâns aproape 350 de lei, bani care vor merge pe hrana animalelor.
"Astăzi şi prin contribuţia Târguşorului alături de donaţii am reuşit să strângem 348 lei, bani care au fost înmânaţi direct persoanei care se va ocupa de cumpărarea hranei pentru căţeii din adăpost. Vă mulţumim pentru participare şi vă aşteptăm cu drag la următoarele evenimente! La cât mai multe evenimente pentru animale la Turda!!!" se arată pe site-ul asociaţiei.
Evenimentul s-a desfăşurat în Parcul Teilor cu particuparea Asociaţiei "Trei Fraţi Pătaţi" , Vivariul Universităţii Babeş-Balyai din Cluj-Napoca, Grădina Zoologică Turda, Asociaţia "Dog Assist", Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca şi Asociaţia Studenţilor Psihologi din România, filiala Cluj, cu un stand de face-painting.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Accident la intrarea în Eurotunel, în Franța: 19 răniți după ce un microbuz a fost lovit de un tren de marfă











