Ne așteaptă șapte zile ca un carusel din punct de vedere al temperaturilor. La mijlocul săptămânii vom avea două zile mai călduroase, însă spre finalul săptămânii viitoare, gerul va reveni.
Prognoza meteo pentru următoarele șapte zile este oferită de The Weather Channel.
LUNI
Vor fi perioade cu nori în prima parte a zilei, cu 4°C în termometre. Șansele de precipitații sunt mari (60%). Noaptea, temperaturile vor coborî sub 0 grade (-5°C), șansele de ninsoare fiind foarte mari (70%).
MARȚI
Ziua vom avea 1°C, cu cerul parțial noros. Noaptea greul se va reinstala, cu -10°C în termometre.
MIERCURI
Temperaturi „mai blânde” vom avea începând cu ziua de miercuri, când vor fi 0°C în timpul zilei și -3°C noaptea. Spre dimineață există șanse de precipitații.
JOI
Vremea se va încălzi joi, când vom avea 7°C, cu șanse de ploaie pe alocuri. Noaptea vom avea 1°C, existând șanse mari de ploaie ușoară.
VINERI
Vineri ne așteaptă o zi cu lapoviță. Vom avea 3°C în timpul zilei și -5°C noaptea, când sunt așteptate ninsori.
SÂMBĂTĂ
Ninsoarea va continua și sâmbătă, când vom avea 0°C pe perioada zilei, iar noaptea vor fi -8°C. Pe durata nopții, șansele de precipitații sunt mici.
DUMINICĂ
Ziua de duminică nu va fi diferită față de precedenta. Vor fi -1°C ziua, iar noaptea temperaturile vor coborî până la -10°C. Șansele de precipitații sunt minime, atât ziua, cât și noaptea.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























