declaratie unica

25 mai 2021- Termen pentru depunerea formularului 212 „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca  informează contribuabilii cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al Romaniei nr. 33 din 12 ianuarie 2021 a O.P.A.N.A.F. nr. 14/07.01. 2021pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 212 „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Formularul 212 se utilizează de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020, precum şi pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2021.

Declaraţia se completează conform instrucțiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2 la ordinul menţionat şi se depune de către :

           * persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal;    

          * persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate;

           * profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de:

          – indemnizaţia prevăzută la art. XV din O.U.G. nr. 30/2020  cu modificările ṣi  completările ulterioare;

         – indemnizaţia prevăzută la art. 3 din O.U.G nr. 132/2020 cu modificările şi completările  ulterioare;

         * avocaţi şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. XV din O.U.G nr. 30/2020  cu modificările ṣi  completările ulterioare;

         –Termenul de depunere a declaraţiei: 25 mai 2021 inclusiv:

      

         – Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/încheierii contractului între părţi, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

        Modul  de depunere a declaraƫiei :

        a) în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.

        b) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau   pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate sau poate fi descărcat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro 

Comentarii

ULTIMELE articole: