Astăzi se împlinesc 25 de ani de la trecerea în neființă a lui Ion Rațiu, o personalitate marcantă a politicii românești și un simbol al democrației
Originar din Turda, Ion Rațiu a lăsat o moștenire de neprețuit pentru România, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai respectați lideri politici ai perioadei postdecembriste.
„Acum 25 de ani se stingea din viață la Londra unul dintre cei mai importanți lideri ai românilor.
Ion Rațiu s-a născut pe 6 iunie 1917, la Turda, într-o ilustră familie românească, înnobilată în 1625 de principele Gabriel Bethlen. Printre strămoșii săi se numără personalități remarcabile precum Vasile Rațiu, canonicul Mitropoliei de la Blaj, și dr. Ioan Rațiu, liderul generației memorandiștilor și președinte al Partidului Național Român.
Familia Rațiu este înrudită cu figuri marcante precum Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu și Iuliu Maniu. Educația primită acasă i-a insuflat lui Ion Rațiu devotamentul față de democrație și lupta pentru drepturile celor asupriți. Tatăl său, Augustin, a fost primarul orașului Turda, iar mama sa era nepoata scriitorului Ion Codru-Drăgușanu.
În 1940, Ion a plecat din țară pentru a lucra ca funcționar la Legația României din Londra, condusă de unchiul său, Viorel Tilea. După instaurarea regimului totalitar condus de Ion Antonescu, și-a dat demisia și a contribuit la înființarea unui Comitet Național Român care susținea alianța României cu democrațiile occidentale.
S-a opus dictaturii de extremă dreaptă în timpul războiului. Deși intenționa să revină în România după război pentru a sprijini democratizarea țării și a candida din partea PNȚ la alegerile din 1946, a rămas în exil la cererea lui Iuliu Maniu, devenind un opozant fervent al comunismului.
Ca jurnalist BBC, fondator al publicațiilor Free Romanian Press și Românul Liber și membru al organizației Amnesty International, Ion Rațiu a luptat constant pentru restaurarea democrației în România. În Anglia, a reușit să-și creeze o situație financiară solidă, ceea ce i-a permis să sprijine activ cauza românilor din exil.
În anii ’80, a devenit liderul exilului democratic românesc, iar în 1984, cu aprobarea Regelui Mihai I, a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi. Și-a folosit energia și resursele pentru a atrage atenția asupra regimului opresiv al lui Nicolae Ceaușescu și a influențat atitudinea cancelariilor occidentale față de dictator.
După 1990, s-a întors în România, unde a contribuit la reconstrucția PNȚCD, devenind deputat. Deși nu a câștigat alegerile prezidențiale din 1990, a rămas o figură emblematică a politicii românești. Testamentul său politic cuprindea trei obiective majore: integrarea României în Uniunea Europeană, aderarea la NATO și restaurarea monarhiei.
A fost mereu un vizionar și a prezis în cartea sa „Moscova provoacă lumea” pericolul etern reprezentat de imperialismul rusesc. Această amenințare, mai evidentă astăzi ca niciodată, se manifestă print războiul hibrid, propaganda online și nemiloase invazii militare.
Astăzi, moștenirea sa democratică este onorată și dusă mai departe prin proiectele coordonate de Rațiu Forum și susținute de Rațiu Family Charitable Foundation” scriu cei de la Centrul Rațiu pentru Democrație.
Ion Rațiu a fost un om de convingeri puternice, iar definiția sa despre democrație rămâne la fel de actuală și astăzi: „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Această frază sintetizează esența valorilor democratice pe care le-a promovat întreaga sa viață.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.