politia legitimare

230 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni de amploare a polițiștilor turdeni

În perioada 12 – 13 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, împreună cu cei ai Secţiei 9 Poliţie Rurală, au acţionat pe raza municipiului şi a comunelor arondate.

S-a acţionat în vederea  menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirii infracţiunilor comise în segmentul stradal, impunerii respectării nomelor rutiere, dar şi pentru verificarea respectării legislaţiei în vigoare pe perioada stării de alertă.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 233 de persoane şi au fost verificate 175 de vehicule.

Nerespectarea reglementărilor în vigoare, au condus la aplicarea a 57 de sancţiuni contravenţionale.

Astfel, pentru nerespecarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu Legea 61/1991R.

Totodată, nerespectarea normelor rutiere, a impus aplicarea a 48 de sancţiuni contravenţionale, reţinerea a 14 permise de conducere şi retragerea a 4 certificate de înmatriculare.

 

De asemenea, în cadrul acţiunii, la data de 12 iunie în jurul orei 15.30, polițiștii au depistat un bărbat de 42 de ani, din Turda, care se deplasa pe strada Ștefan cel Mare, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind astfel continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal.

ULTIMELE articole:

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.