Anual, potrivit calendarului ortodox, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință. Acesta este unul dintre cei mai mari apărători ai creștinismului.
Sărbătoarea este marcată cu o cruce roșie, însă fiind în perioada Postului Mare, credincioșii ortodocși au dezlegare la ulei și vin.
Cine a fost Sfântul Gheorghe?
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, în perioada în care era la conducere Împăratul Dioclețian. Acesta a rămas orfan de tată și a fost nevoit să se mute, alături de mama sa, în Palestina, loc în care aceștia mai aveau moșteniri.
Împăratul Dioclețian i-a pus pe creștini să aleagă între propria lor viață și credința în Dumnezeu.
Sfântul Gheorghe a mărturisit credința pe care o are față de Dumnezeu, a fost întemnițat și supus unor chinuri precum, loviri cu sulița, bătăi în tălpi, băutură otrăvită, ș.a., pentru a se lepăda de credința sa, însă aceasta i-a rămas intactă.
În perioada în care a fost închis în temniță, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a înviat un mort, iar soția lui Dioclețian și-a declarat credința în Hristos. Drept răzbunare, Dioclețian a poruncit să li se taie capetele atât Sfântului Gheorghe, cât și soției lui.
Reprezentarea iconografică a Sfântului Gheorghe
În iconografie, Sfântul Gheorghe apare călare pe un cal. Acesta străpunge cu sulița un balaur, ipostaza ilustrată făcând referire la o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat Cetatea Silena din provincia Libiei, atacată de un balaur.
Reprezentarea Purtătorului de Biruință simbolizează curajul în lupta cu diavolul.
În majoritatea icoanelor, Sfântul Gheorghe poartă o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.
Tradiții și obiceiuri
- Pentru a alunga spiritele rele și bolile, credincioșii își pun în case crengi de stejar sau leuștean.
- Se spune că, în această zi de sărbătoare, credincioșii ar trebui să se scalde într-o apă curgătoare, înainte de răsăritul soarelui, pentru a fi sănătoși tot anul.
- Fiind o sărbătoare cu cruce roșie în calendar, nu se spală și nu se face curățenie în gospodărie sau în jurul acesteia.
Prenume românești sărbătorite de Sfântul Gheorghe
Câteva prenume de bărbați derivate de la Sfântul Gheorghe: Gheorghiță, Ghiță, Gicuță, Gică, Gigel, Gigi, Giorgică, George, Georgel, Georgian, Gheo.
În rândul femeilor întâlnim următoarele prenume: Georgiana, Georgeta, Geta, Getuța, Gherghina, Gheorghița, Gica, Gigi, Gina, Giorgica, ș.a.
Sursă foto: doxologia.ro
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.