Trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier cu victime, care a avut loc în această seară, la coborârea de…
Zi: 5 mai 2018
În ziua de 2 mai 2018, în cadrul proiectului „Să vorbim despre bani şi bănci”,reprezentanţi ai Băncii Naționale a României, Sucursala…
Domnule președinte Klaus Johannis, Am urmărit cu atenție declarația dumneavoastră de presă prin care ați ținut să ne informați că ați…
Se organizează deplasare pentru suporterii care vor să urmărească „pe viu” returul finalei Cupei Challenge dintre AEK Atena și Potaissa…
Eminența Sa Cardinalul Francesco Monterisi a efectuat azi o vizită la Turda, dar și la Mănăstirea Dumbrava. Cardinalul Francesco Monterisi,…
În urmă cu aproximativ o oră, la Tritenii de Sus s-a produs un accident rutier, cauzat de un șofer băut…
Un tânăr de 16 ani a fost dus cu ambulanța la spitalul din Câmpia Turzii, după ce prietenii lui au…
Potaissa Turda va evolua mâine, începând cu ora 16:30, la București, contra celor de la Dinamo, în meciul 2 a…
Unirea Triteni s-a impus astăzi, scor 3-1, pe teren propriu, contra celor de la Unirea Iclod, într-o partidă care a…
Echipa de juniori 2 de la Potaissa Turda ocupă locul al treilea al grupei I semifinale, rezervate categoriei lor de…
Arieșul Turda s-a impus în această dimineață, scor 5-1, în fața celor de la CSM Câmpia Turzii, într-un meci care…
În această dimineață în jurul orei 5 a izbucnit un incendiu pe strada Cocoșului numărul 33 la un foișor situat…
Preţurile pentru o cameră la un hotel de pe litoral încep de la 65 de lei pe noapte. Cazarea este…
Un accident grav s-a produs în urmă cu câteva minute pe trecerea pentru pietoni de lângă Primăria Turda. Victima este…
Lucrările pe lotul II al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, avansează extrem de…
Domeniul Public Turda înregistrează progrese pe străzile pe care a demarat lucrări în această perioadă.
Mă numesc Olteanu Cosmin, sunt cadru militar la unitatea militară 01824 Câmpia Turzii, sunt căsătorit cu Olteanu Denisa și ea…
API Turda a finalizat lucrările la fântâna arteziană din centrul orașului.
În semn de prețuire față de solidaritatea de care Gabriel Buzdugan (CERT Transilvania) a dat dovadă, implicându-se voluntar în acțiunea…
INTERVIU ECKERLE AUTOMOTIVE MIERCURI, 09 mai 2018 ora 11.00
Siteul de știri locale TurdaNews a înregistrat 100.676* vizitatori unici în cursul lunii aprilie 2018, cu 962.281* de afișări, peste 26.000** dintre…
Primăria Turda a pierdut definitiv procesul cu STP Turda, care a solicitat plata unor sume de milioane de lei, bani…