Criza economică mondială se va resimţi şi în cazul României, în special la anul. Se anunţă că Guvernul, indiferent care va fi el, va fi obligat la un buget de austeritate. Acest lucru a fost confirmat recent, după ce s-a anunţat că anumite calcule privind bugetul pe anul viitor trebuie refăcute. Situaţia economică incertă se va reflecta şi asupra bugetului local, în mai multe moduri.
Pe de o parte, bugetul local ar putea fi afectat de lipsa unor investiţii, care ar fi adus cu ele şi anumite taxe încasate la bugetul local. Pe de altă parte, economia locală are un puternic filon în sectorul construcţiilor, adică exact acolo unde se anunţă o diminuare a investiţiilor. Asta înseamnă o scădere a cifrei de afaceri şi a profiturilor, ceea ce conduce la taxe şi impozite mai reduse pentru bugetul local, din impozitul pe profit sau pe salarii (se preconizează unele reduceri de personal). Şi nu în ultimul rând, bugetul local ar putea fi afectat şi de o diminuare a veniturilor primite de la bugetul de stat, în condiţiile în care va fi un buget de austeritate.
„Sper ca noul Guvern să menţină în finanţare blocul ANL, sala polivalentă şi şi bazinul olimpic de înot”, a spus primarul Tudor Ştefănie. Totuşi, edilul turdean este optimist în privinţa anumitor investiţii, chiar în situaţia în care ne vom confrunta cu un buget de austeritate. Asta pentru că marile investiţii în reţelele de apă şi canalizare vor începe din primăvara anului viitor, iar administraţia locală a primit finanţare, printr-un credit, pentru cele 260 de miliarde de lei vechi, bani din care se vor finanţa inclusiv anumite lucrări de asfaltare în cartiere, alături de alte lucrări de anvergură. Singura problemă ar fi că, în condiţiile în care bugetul local ar suferi de pe urma diminuării veniturilor, iar dobânzile şi-ar menţine trendul ascendent (pe fondul situaţiei crizei mondiale), impactul asupra bugetului local ar fi mai mare decât cel preconizat anterior.