Live Video
 

Salina Turda la Congresul Național de Balneologie 4-7 mai 2017, Baile Govora

Congresul Național de Balneologie de la Băile Govora, 4 - 7 mai 2017 a adus împreună autoritățile publice centrale și locale, medici de recuperare, balneologi, cercetători în domeniul balneologiei, asistenți medicali, fiziokinetoterapeuți, kinetoterapeuți, biologi, biochimiști și chimiști din sistemul sanitar. Aceștia au dezbătut starea actuală a turismului balnear și a stațiunilor balneare și modul în care poate fi influențată evoluția acestui domeniu prin activitatea asociației.

 

La deschidere au participat alături de președintele Asociației dr. biol. Constantin Munteanu și vicepreședintele ARB, șef Lucrări dr. Gabriela Dogaru, numeroase personalități: ministrul secretar de stat la Ministerul Turismului Bogdan Tomoiaga, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear Nicu Rădulescu, prefecti, parlamentari cat si directori de baze de tratament ai statiunilor balneare din Romania.

Salina Turda a fost reprezentata de catre dl.dr.ing. Mera Ovidiu, care a prezentat in plenul lucrarilor doua comunicari stiintifice, „Aspecte legislative privind asigurarea cu resurse naturale terapeutice a bazelor de tratament din stațiunile balneare. Studiu de caz: stațiunea balneoclimatică Băile Turda” si „Speleoterapie si turism balnear - Salina Turda” selectate si acceptate de Comitetul Stiintific al Congresului.

In cadrul evenimentului a fost realizat si un top al statiunilor balneare si balneoclimatice din Romania. In urma evaluarilor realizate de specialisti, in prezent, Turda s-a clasat pe locul 8 din totalul de  29 de statiuni balneare si balneoclimatice de nivel national.

Înmânarea trofeelor pentru primele 10 Stațiuni Balneare din topul realizat de Asociația Română de Balneologie a fost însoțit de o motivație prin care au fost punctate elementele de diferențiere. Scopul acestui top este unul de a promova cercetarea științifică asupra resurselor naturale terapeutice și de a genera dialogul și competitivitatea constructivă la nivelul stațiunilor balneare din care să rezulte progresul acestora.

Prin cuvântările oficialităților prezente au fost deschise subiecte de mare actualitate pentru Turismul Balnear, nevoia de comunicare între instituții, autorități locale dar și între actorii și factorii decizionali din stațiunea balneară.

Elementele de modernitate ale stațiunilor balneare, schimbările corelate cu medicina modernă și conceptul de stațiune balneară modernă care pe lângă tratament și recuperare își dezvoltă un pilon important de SPA și wellness, care antrenează întreaga familie ce ajunge într-o astfel de tratament și în care vacanța este principalul scop au fost principalele elemente de interes ale congresului în aceste prime două zile.


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...