Live Video
 

Iubire în stil franţuzesc la VIVO! Cluj-Napoca

Weekendul viitor, VIVO! Cluj-Napoca îi aşteaptă pe toţi îndrăgostiţii să sărbătorească dragostea într-o atmosferă romantică în stil franţuzesc. Cuplurile ce îşi vor uni destinele pentru o zi, vor avea parte de multe surprize şi vor avea ocazia să câştige un sejur în oraşul iubirii, Paris.



VIVO! Cluj-Napoca îi așteaptă pe toți îndrăgostiții în perioada 10-12 februarie, să celebreze iubirea în stil franțuzesc, într-un decor extrem de romantic. Cuplurile își vor putea spune ”Da” în fața „ofițerului de stare civilă”, chiar lângă Turnul Eiffel, ce se va muta timp de trei zile în Piațeta Matei Corvin a centrului comercial.

Toți cei care își vor uni destinele pentru o zi, vor putea câștiga prin tragere la sorți o excursie la Paris. Şi, pentru că VIVO! Cluj-Napoca este mereu plin de surprize, îndrăgostiții vor primi un ursuleț de pluș VIVO!, un certificat de căsătorie, o fotografie și o surpriză dulce.

“Ofițerul de stare civilă” va oficia căsătoriile pentru o zi după următorul program: Vineri, 10 februarie, 2017 - Între orele 17.00-21.00; Sâmbătă şi duminică, 11-12 februarie, 2017 - Între orele 13.00-20.00.

Pe lângă toate acestea, sâmbătă și duminică, toți cei prezenți vor lua parte la numerele de magie ale iluzionistului Cristian Gună și se vor distra alături de Mimo Poetul, care va compune poezii pentru cuplurile îndrăgostite.

Tragerea la sorți ce va desemna fericitul cuplu câștigător al sejurului la Paris, va avea loc duminică, 12 februarie, la ora 20,00. Regulamentul activității promoționale poate fi consultat pe www.vivo-cluj.com

Evenimentul va avea loc în Piațeta Matei Corvin, lângă Biroul de Informații din incinta centrului comercial.
Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE!