De ce să nu ne comparăm cu cei mai buni? De ce să nu îi batem?

O spun încă de la început: nu sunt specialist în handbal, sunt doar un fan al jocului. Departe de mine gândul de a critica vreun jucător, antrenor sau arbitru.

Dar, ce am văzut în Polivalenta din Cluj, a fost ceva special. A venit un spaniol, Xavier Pascual, și ne-a arătat, nouă, românilor, că putem. Ne-a arătat că nu suntem așa slabi cum ne considerăm noi.

Indiferent de domeniu, românul se vede cu șansa a doua, se vede mai slab. A venit Pascual, și, cu o națională pe care toți o îngropau, a bătut Belarusul și Polonia, în decurs de câteva zile. Ne-a dovedit că e o chestie de mentalitate, că nu suntem slabi, că putem sta în fața oricui.

Problema mentalității am mai auzit-o de la un antrenor, Horațiu Gal, de la Potaissa. Într-un interviu pe care i l-am luat acum câteva luni, mi-a spus un lucru ciudat, cel puțin la vremea aceea. „Diferența de nivel vine de la mentalitate, de la educație, de la cei șapte ani de acasă. Ca și talent, românii sunt cu două, trei clase peste nemți. Diferența e că ei nu pun nicio întrebare la antrenament, toată lumea stă și ascultă de antrenor, toți au încredere în ceea ce spune el. Seriozitatea i-a făcut pe nemți campioni mondiali în aproape toate sporturile.”

Horațiu Gal mi-a vorbit de mentalitate, exact ce s-a schimbat la națională, încă din luna iulie. Pascual a venit și a schimbat mentalitatea. Jucătorii credeau în ei. Karol Bielecki, cu toată forța lui de aruncare, a trebuit să se încline în fața românilor. Am fost mai buni ca ei, am demonstrat că suntem acolo, lângă ei, lângă locul patru de la Olimpiadă și locul trei de la mondial.

Românii trebuie să revină lângă handbal. Nu a fost plină sala cu Polonia. Garantez că o sa plină cu Serbia, în luna mai.

P.S.: Felicitări celor trei „magnifici” de la Potaissa Turda! Radu Lazăr, Gică Cîntec și Răzvan Pavel au reprezentat Turda, cum doar Salina o face. Pentru asta, noi, turdenii, ar trebui să ne înclinăm în fața lor. Felicitări băieți!

Be the first to comment

Lasă un răspuns