Live Video
 

Handbal: Potaissa Turda s-a impus și în cel de-al doilea amical al iernii

Potaissa Turda s-a impus astăzi, scor 33-21, în fața celor de la Universitatea Cluj, în cel de-al doilea amical al acestei ierni. În partida de ieri, Potaissa se impusese, scor 48-35.

Turdenii au condus pe întreaga durată a partidei, la pauză, elevii lui Horațiu Gal având un avantaj de șase goluri (17-11).

La Potaissa a evoluat și Ionuț Irimiuș, cel care a semnat cu Potaissa chiar în această dimineață.

De remarcat sunt și evoluțiile jucătorilor formați la centrul de copii și juniori de la Turda, Vlad Coman și Raul Măcicășan, cei care evoluează acum pentru Universitatea Cluj.

Următoarea partidă amicală pentru turdeni va avea loc marți, 16 ianuarie, ora 17:30, pe teren propriu, contra celor de la CSU Suceava.

Antrenorul formației turdene, Horațiu Gal, ne-a declarat: „Am revenit la antrenamente în 2018 cu două modificări în lot, importante pentru Potaissa. Totodată, starea de sănătate este una bună, pe lângă Pavel, doar Nenad Savic fiind accidentat, acesta urmând să revină pe 15 ianuarie. Băieții au răspuns foarte bine la antrenamentele din sala George Barițiu. Urmează câteva meciuri de acomodare pentru noii veniți, dar la experiența lor, nu cred că va fi o problemă. Important e că echipă i-a primit foarte bine. Sunt două caractere puternice care ne vor ajuta în lupta din campionat și din Cupa Challenge. Începem pe data de 28 ianuarie, prima etapă fiind cu Făgărașul. Așteptăm ca publicul să fie alături de noi, atât acasă, cât și în deplasare. Programul este foarte încărcat, cu două meciuri pe săptămână și ne dorim că în ambele competiții în care suntem angrenați să ajungem cât mai sus.”

POTAISSA TURDA – UNIVERSITATEA CLUJ 33-21 (17-11)

Potaissa Turda: Irimuș, Varo, Borza – Asoltanei (7 goluri), Zacaciurin (5), Cîntec (4), Arsenic (3), Iancu (3), Lazăr (3), Stamate (2), Adomnicăi (2), Barta (2), Rotaru (1), Ignat (1), Bulgaria.


LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Sâmbătă, 20 ianuarie, ora 17.00:

Handbal. CSM Focșani -Potaissa Turda.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...