marian morar
adrian nap
m install
nello construct

Handbal, Liga Națională: Potaissa Turda primește vizita Sucevei. „Așteptăm publicul la sală!”

zamblau eugen

Potaissa Turda va întâlni mâine, începând cu ora 17:30, pe cei de la CSU Suceava, într-o partidă care contează pentru etapa a VIII-a, din cadrul Ligii Naționale de handbal masculin.

 

Formația turdeană ocupă locul cinci în clasament, cu 12 puncte, în timp ce CSU Suceava ocupă locul 11, cu șapte puncte. Din lotul Potaissei vor lipsi Răzvan Pavel și Mihai Huta, ambii accidentați.

Înaintea partidei de mâine, președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac, ne-a declarat: „Urmează un meci interesant cu o echipă foarte imprevizibilă a Sucevei care a învins la Constanța și a fost foarte aproape să învingă și CSM București. O echipă disciplinată, rapidă cu un antrenor, Adi Chiruț, plin de surprize pentru adversari. Și în sezonul trecut au fost două meciuri foarte strânse, decise la 1-2 goluri diferență, așa că și anul acesta ne așteptăm la o replică foarte bună din partea sucevenilor. Încă ne doare înfrângerea de la Constanța, dar trebuie să o depășim printr-o victorie de moral acasă în fața suporterilor noștri minunați. Consider că echipa a pregătit bine acest meci și suntem extrem de motivați cu toții să câștigăm cele trei puncte importante puse în joc la acest meci. Așteptăm publicul la sală și împreună să facem acea atmosferă unică ce ne duce spre victorie.”

Partida de mâine va fi arbitrată de brigada formată din Georgian Baducu și Răzvan Voicu, ambii din Buzău. Observator din partea FRH va fi Zamfir Mesaroș, din Baia Mare.

Potaissa Turda – CSU Suceava este în direct pe TVR HD, mâine, de la ora 17:30.

Tot în etapa a VIII-a se vor mai desfășura partidele: Steaua București – Poli Iași, Dinamo – Poli Timișoara, CSM Făgăraș – HC Vaslui, Minaur – Dunărea Călărași, HC Odorhei – Dobrogea Sud și CSM Focșani – CSM București.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 75 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2