Trei handbaliști ai Potaissei Turda vor participa în perioada 3-19 august la o tabără de pregătire a lotului de juniori, care va avea loc în Bacău.
Cei trei jucători care vor fi prezenți la această acțiune sunt Daniel Pop, Alexandru Ghivil și Angelo Teuțean.
Cei trei se alătură altor doi handbaliști turdeni, Dragoș Fleșer și Teodor Pințoiu, care participă în aceste zile la o altă acțiune a loturilor naționale. Cei doi vor participa în perioada 21-23 iulie la Trofeul „Carpați”, rezervat grupei lor de vârstă, turneu amical unde mai participă Bahrain, Austria și Spania. Partidele de la turneu vor fi transmise pe canalul de YouTube al FRH.
Astfel, centrul de copii și juniori de la Turda continuă să „furnizeze” jucători loturilor naționale masculine, puține acțiuni organizate de FRH, s-au desfășurat fără jucători de la Potaissa în ultimul timp.
Potaissa Turda și-a reluat în urmă cu șase zile pregătirile în vederea noului sezon competițional, care va debuta la începutul lunii septembrie. În prima etapă, Potaissa va evolua pe teren propriu, contra Stelei.
foto: arhivă TurdaNews