Live Video
 

Handbal, Liga Națională: Potaissa Turda s-a impus la Suceava într-o partidă extrem de tensionată (VIDEO)

Potaissa Turda s-a impus în această seară, scor 23-24, în fața celor de la CSU Suceava, într-o partidă care a contat pentru etapa a XXIV-a din cadrul Ligii Naționale de handbal masculin.

Partida a fost extrem de echilibrată încă de la început, scorul în minutul 8 fiind 3-3. Încetul cu încetul, Potaissa s-a desprins pe tabelă, datorită evoluției foarte bune, în special pe faza de atac. Cea mai mare diferență a fost chiar la pauză, când Potaissa conducea, scor 11-15.

Repriza a doua a fost un adevărat thriller. Ambele echipe au greșit destul de mult, în special pe faza atac. O dată cu trecerea minutelor, echipa suceveană a început să recupereze pe tabelă, în special, datorită evoluției portarului Tcaciuc. Pe finalul partidei, Suceava a reușit chiar să egaleze, purtați în spate de un public superb. Potaissa a reușit să preia din nou conducerea și putea închide meciul la o aruncare de la 7m, care însă a fost ratată de Amihăesi, jucător care până în acel moment marcase de cinci ori, din cinci aruncări de la 7m. La ultima aruncare, Burlacu a fost blocat de defensiva turdeană, astfel încât, CSU Suceava – Potaissa Turda s-a terminat 23-24.

Cu această victorie, Potaissa Turda rămâne pe locul al doilea al clasamentului, cu 49 de puncte, distanțându-se la trei puncte, de ocupanta următorului loc, CSM București.

La finalul partidei antrenorul Turzii, Horațiu Gal, ne-a declarat: „A fost un meci greu, Suceava și-a jucat, cred, ultima șansă pentru play-off. Nu a fost un joc foarte reușit al echipei noastre, s-a instalat și starea de oboseală, am avut foarte multe partide și se vede asta în jocul băieților. Trebuie să ne recuperăm cât mai repede, fiindcă miercuri avem o finală cu cei de la Constanța.”

CSU Suceava – Potaissa Turda 23-24 (11-15)

CSU Suceava: Ciubotariu (4 goluri), Tîrzioru (4), Preda (4), Baican (2), Costea (2), Sipka (2), Burlacu (2), Polocoșer (1), Șoldănescu (1), Puljzovic (1).

Potaissa Turda: Amihăesi (5 goluri), Cîntec (4), Thalmaier (4), Pavel (4), Adomnicăi (2), Rotaru (2), Lazăr (1), Huta (1), Iancu (1).

TurdaNews a transmis LIVE VIDEO partida de la Suceava, în EXCLUSIVITATE. Transmisiunea a avut o audiență record de 1.534 de vizionări, cu un maxim de 214 spectatori simultani.

Vizionați ultimele 5 minute ale acestei partide încrâncenate:


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...