marian morar
m install
nello construct

Ziua de 1 decembrie a fost marcată cum se cuvine și în binecuvântata comună Mihai Viteazu

zamblau eugen

Sărbătoarea a început cu o slujbă religioasă în memoria eroilor care s-au jertfit pentru neamul românesc, fiind urmată de alocuțiunea rostită de primarul Ioan Zeng , care a ținut să reamintească tuturor că în unire stă puterea , iar ” Unirea este posibilă doar dacă interesul național este trecut înaintea oricărui interes particular, indiferent de vârstă, de statut social, de etnie sau credință. Suntem cu toții români și avem împreună un obiectiv important: acela de a construi pentru noi și copiii noștri o viață mai bună și cât mai simplă, aici, la poalele Munților Apuseni.”

 

Alocuţiunea primarului Zeng Ioan:

„Stimaţi cetăţeni, consilieri, preacucernici părinţi, onorată asistenţă,

Îmi revine onorata misiune de a vă adresa salutul meu în deplin respect şi preţuire şi de a împărtăşi emoţia şi mândria pe care o trăiesc alături de dumneavoastră în această zi de mare sărbătoare a poporului român, în calitate de primar al comunei Mihai Viteazu.

Ziua Naţională a României este, în fiecare an, un moment unic, special, marcat de speranţă, de recunoştinţă şi de solidaritate. În această zi, românii din ţară şi de pretutindeni îşi afirmă identitatea, se mândresc cu ţara lor şi spun că au fost, sunt şi vor fi o naţiune puternică şi demnă.

Pe 1 Decembrie românii celebrează trecutul şi cinstesc memoria înaintaşilor, se bucură împreună de prezent şi privesc cu încredere spre viitor.

1 Decembrie este mai mult decât Ziua Naţională. Este o stare de spirit, este un amalgam de sentimente şi trăiri, mândrie, bucurie, patriotism, redescoperirea unor valori naţionale peste care părea că se aşterne praful uitării. Este bine că românii au din nou mândria şi demnitatea care a caracterizat acest popor timp de sute de ani. Ziua de azi trebuie să ne amintească tuturor că puterea stă în unire, iar unirea este posibilă doar dacă interesul naţional este trecut înaintea oricărui interes particular, indiferent de vârstă, de statut social, de etnie sau credinţă, suntem cu toţii români şi avem împreună un obiectiv important: acela de a construi pentru noi şi copiii noştri o viaţă mai bună şi cât mai simplă aici, la poalele munţilor Apuseni, în frumoasa Comună Mihai Viteazu.

La mulţi ani Neam Românesc!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani tuturor!”

 

A urmat depunerea coroanelor de flori și apoi, împreună cu consilierii locali, angajații primăriei, preoții ortodocși din comună, cadrele didactice și elevi ai școlii, alți cetățeni ai comunei prezenți la festivități, s-au îndreptat cu toții într-o frumoasă paradă spre Casa de cultură din localitate.

Manifestările au continuat pe scena Casei de cultură a comunei Mihai Viteazu. După cuvintele frumoase rostite de domnul Făgădar Alexandru – directorul acestei instituții și domnul Zeng Ioan –primarul comunei, au urcat pe scenă elevii Școlii Gimnaziale ”Mihai Vodă”.

Debutul spectacolului a reprezentat-o cea mai potrivită poezie pentru marea sărbătoare a românilor, capodopera eminesciană, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”, în interpretarea elevei Arion Cristina. A urmat o incursiune în istoria României realizată de elevii din clasele a V-a și a VI-a sub îndrumarea profesoarelor Cocan Mihaela și Farcaș Mihaiela. Clasa a IV-a B, condusă de profesoara Sicoie Angela, a marcat importanța acestei zile prin sceneta “ Spre Marea Unire!”.

În următoarele momente scena s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru grupa mică a Ansamblului ”Fiii moților”. Prezentarea de excepție a celor mai tinere talente ale comunei a fost răsplătită de aplauzele publicului. Atmosfera de sărbătoare a fost menținută de dansatorii din Ansamblul ”Rügyek”pregătiţi de familia Lovasz.

A urmat o apariție scenică deosebită, care a ajuns la sufletul tuturor-recitalul corului ortodox din Mihai Viteazu .

În ropot de aplauze au urcat pe scenă cei mai mici și mai talentați soliști din Mihai Viteazu, care au interpretat cântecele, cu care vor încânta pe toți iubitorii de muzică prin intermediul televiziunii Agro TV.

Momentul de final a fost susținut de grupa mare a Ansamblului ”Fiii moților”și de soliștii vocali Cirebea Iulia și Roxa Bica.

Director,

prof. Arion Daniela Maria

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2