m install
petlinii
nello construct

Renașterea turdeană, între ce am fost, ce suntem și ce am putea deveni

zamblau eugen
floris

La cafeneaua culturală La Papion au fost lansate discuțiile despre renașterea turdeană, discuții și reflecții despre inițiative legate de vechiul și noul spirit turdean, inițiate de Indrei Rațiu și Alexander Fuhrmann, primul fiind fiul regretatului Ion Rațiu, în timp ce al doilea este un turdean, care a fost stabilit mulți ani peste hotare.

Aflată la prima întâlnire de acest gen, inițiativa a deschis calea unor discuții pe tema renașterii spiritului turdean, bazat în special pe o istorie a locurilor impregnată cu nenumărate momente sau personalități importante, dar și pe un potențial viitor, care ar putea readuce Turda în prim-planul vremurilor.

Însă, pentru asta, după cum a remarcat Alexander Fuhrmann, este nevoie de acțiune, de construcție, nu de o critică seacă sau o constatare a cenușiului care ne înconjoară, nu de puține ori. El a mai remarcat că Turda se dezvoltă, însă ritmul poate fi unul mai susținut. Tot acțiunea a fost sugerată și de psihologul Cerasela Libeg, care a remarcat că ”boala turdenilor este resemnarea”.

Indrei Rațiu a adus în discuție importanța Edictului de la Turda, decretul emis în 1568 de către Dieta Transilvaniei întrunită la Turda, prin care a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru cetățenii Transilvaniei. Documentul, dar mai ales spiritul său, au o importanță deosebită, mai ales în contextul în care în Europa occidentală se purtau războaie pe tema religiei, iar inchiziția funcționa și ea. Anul viitor s-ar împlini 450 de ani de la acest Edict și ar putea deveni primul an în care însemnătatea acestui moment istoric ar putea fi tratată la adevărata sa însemnătate și valoare, chiar mondială am putea spune.

Au fost și aprecieri de genul ”Turda e urâtă ca dracu”, lansate de un reprezentant al asociației politice T9, Daniel Doboș (care a făcut aproape 20 de ani de închisoare, după ce a ucis 2 oameni în Germania), care a încercat să dea câteva lecții despre cum se trăiește modern, menționând că locuiește în Cluj, în realitate locuind în comuna Florești, localitate care are probleme chiar mai mari decât Turda, problema gunoaielor, a canalizărilor înfundate, a aglomerației infernale sau a mirosurilor fermei de pui din zonă, fiind doar o parte dintre ele. Au fost ”taxate”, evident, de cei care au fost prezenți nu dintr-un scop politic, ci dintr-un impuls cetățenesc…

Parafrazând spusele actualului președinte al SUA (Donald Trump: Make America great again!), cei prezenți au concluzionat că viitorul localității poate fi unul pe măsura trecutului istoric, condiția fiind implicarea activă și acțiunea. Cu aceste gânduri optimiste, cei doi amfitrioni au stabilit că astfel de întâlniri, în care să se dezbată renașterea spiritului turdean, pot avea loc lunar, în aceeași locație. 

Pentru cei interesați de asfel de dezbateri, le prezentăm mare parte a discuțiilor (TurdaNews a transmis LIVE VIDEO aceste discuții, pe pagina de Facebook: www.facebook.com/turdanews)

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: