m install
petlinii
nello construct

Dacă nu-și dădea demisia, Daniel Doboș ar fi fost exclus din USR, oricum! Pentru că a mințit!

floris

Minciunile fostului lider al USR Turda, Daniel Doboș, în prezent doar membru al asociației T9, condusă de Andrei Suciu, au ieșit la iveală și l-au obligat să iasă din politică pe ușa din dos. Asta pentru că USR a cercetat situația sa, după dezvăluirile privind trecutul său penal, publicate de TurdaNews, preluate apoi de presa națională, și l-ar fi dat afară din partid, pentru că a mințit!

Concret, Daniel Doboș a prezentat un cazier judiciar din care ar fi reieșit faptul că nu are fapte de natură penală în trecutul său și chiar a dat o declarație pe proprie răspundere, în care a menționat explicit că nu a făcut fapte de natură penală.

În momentul în care TurdaNews a prezentat informații despre anii de pușcărie ai lui Daniel Doboș, pentru o dublă crimă, acesta a negat informațiile, iar la USR Cluj a prezentat documente care nu reflectau adevărul, încercând să-i inducă în eroare pe cei de la USR, prin minciună. 

”În urma informațiilor apărute în presă și a recunoașterii publice a existenței unor fapte de natură penală și a unei condamnări, Daniel Doboș și-a dat demisia din USR. Ținând cont că orice informații legate de aceste fapte au fost omise din fișa sa de adeziune și, mai mult decât atât, a semnat în campania electorală o declarație pe propria răspundere care specifică clar că nu a săvârșit cu intenție fapte de natură penală, Daniel Doboș ar fi fost exclus din partid dacă nu își anunța demisia.

La momentul apariției informațiilor despre acest caz în presa locală, Daniel Doboș a prezentat Biroului Județean propriul cazier judiciar, care nu debita existența unor antecedente penale.

USR nu se dezice de criteriile de integritate. Același lucru s-ar întâmpla în cazul oricărui membru, pentru a păstra intacte criteriile de aderare și principiile USR și totodată pentru a nu afecta nivelul de încredere din interiorul partidului și imaginea acestuia.

Toți membrii USR sunt evaluați pe baza unei grile profesionale şi de integritate şi fiecare membru semnează pe proprie răspundere pentru informațiile despre el privind experiența profesională, competențele, desfășurarea de activități civice, traseism, plagiat, conflicte de interese sau participare la obținerea de foloase patrimoniale etc.
USR este un partid nou, format din oameni cu ideologii diferite, din categorii sociale și etnice diverse, din toate regiunile țării, oameni care au în comun un singur obiectiv: schimbarea actualei clase politice şi un act de guvernare transparent realizat de oameni competenți, care înțeleg să respecte legea și interesele societății.”, se precizează într-un comunicat de presă al USR Cluj.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: