Live Video
 

Deputat Mircea Irimie: „O singură zi, trei ani, trei evenimente istorice, triplă sărbătoare pentru poporul roman!”

În urmă cu 139 de ani, pe 9 mai 1877, Adunarea Deputaților a proclamat Independența de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoașterea internațională a dreptului națiunii române spre de a-și decide singură soarta.

La peste o jumătate de secol mai târziu, pe 9 mai 1945, sub loviturile forțelor Națiunilor Unite, Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiționat. Semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin. Astfel a luat sfârșit Al Doilea Război Mondial, pe continentul european.
Ziua de 9 mai 1950, este ziua în care declarația ministrului francez de externe, Schuman, privind crearea unei noi forme de organizare a statelor Europei, avea să conducă la formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, care este considerată temelia Uniunii Europene. Parlamentul European a recunoscut ziua de 9 mai ca fiind Ziua Europei.
Aceste trei evenimente marcante au schimbat fața bătrânului continent, dar și a țării noastre.
Faptul că România este membră a Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, demonstrând că este un partener credibil al proiectelor europene, că respectă cu totul principiile și valorile Uniunii, se datorează sacrificiului și jertfei de viață a înaintașilor noștri.
Idealurile de libertate, pace și solidaritate care stau la baza Uniunii Europene sunt aceleași idealuri care au însuflețit inimile eroilor noștri în luptele seculare pe care le-au purtat din dragoste de neam și țară.
Tuturor acestor eroi, care dorm somnul de veci în pământul strămoșesc, le aprindem în suflete candela recunoștinței și a prețuirii veșnice. Lor le datorăm existența noastră și tot ceea ce suntem astăzi.
Cred în triumful rațiunii și înțelepciunii, cred că jertfa înaintașilor noștri nu a fost zadarnică. Omenirea se va convinge că bunăstarea și prosperitatea nu se pot realiza într-o lume chinuită de războaie și terorism, că numai pacea și înțelegerea sunt capabile să asigure liniștea și bunăstarea omenirii.
Tuturor românilor din țară și celor aflați pe meleaguri străine le urez din suflet sănătate, putere de muncă, înțelegere, pace și prosperitate.
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, EUROPA!

Deputat ALDE de Turda,
Mircea Vicențiu IRIMIE

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.


TURDANEWS LIVE VIDEO:

-

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...