Live Video
 

Andrei Suciu, FALS în acte publice și ÎNCĂLCAREA LEGII funcționarilor publici!

Andrei Suciu, președintele Asociației T9, nu este atât de sfânt precum pare! În spatele imaginii sale de inocent se ascund adevăruri tulburătoare, falsuri în acte publice, încălcări ale legii funcționarilor publici și detalii dubioase ale CV-ului său, încă nelămurite! În ciuda presiunilor T9 asupra TurdaNews, care vizează încetarea activității, siteul nostru publică dovezi cutremurătoare despre Andrei Suciu, cel care până acum s-a remarcat cu ascunderea unor informații privind jaful de la Zoo Turda.

 

Citește și:

Falsul din declarația de avere! Ce ascunde, oare?!

În luna aprilie 2016, Andrei Suciu a dat două declarații de avere. Una în 7 aprilie, în calitate de angajat al Primăriei Turda, iar alta în 23 aprilie, care a fost depusă odată cu candidatura sa pentru funcția de primar. Cele două declarații sunt aproape identice, cu o excepție: data la care a fost constituit un cont bancar, în euro, la OTP Bank. În prima declarație contul apare deschis în 2009, în timp ce în a doua declarație contul apare deschis în 2014. Evident, este vorba de un fals în acte publice!

Așa arată declarația din 7 aprilie 2016:

Așa arată declarația din 23 aprilie 2016:

De ce a trebuit să mintă Andrei Suciu într-una din cele două declarații, asumându-și astfel un fals în acte publice, pedepsit de legea penală (înainte de semnătura sa apare mențiunea: ”Prezenta declarație constituie act public și răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate”), rămâne un mister.

Pe de altă parte, trebuie menționat că, în baza CV-ului său, rezultă că a revenit de la lucru din străinătate în martie 2009, iar apoi nu a activat nicăieri până în iunie 2011, pentru ca în perioada ianuarie 2013 - mai 2014 să plece din nou în străinătate.

Falsul din declarația de avere nu este singurul fals de acest gen!

În declarația de interese pe care a depus-o la Primăria Turda, în 7 aprilie 2016, Andrei Suciu a menționat că ocupă funcția de cenzor la Asociația T9. Numai că, în 9 martie, deci în urmă cu aproape o lună de zile, Asociația T9 a transmis o informare publică, conform căreia Andrei Suciu a fost ales președinte al asociației, funcție în care își intră în drepturi începând cu... 9 martie 2016! Amănunte AICI.

Și atunci, de ce a mințit Andrei Suciu?! Sau de ce a făcut un fals în acte publice?! Sau de ce minte T9?! Sunt întrebări pe care doar ceui de la T9 și Andrei Suciu le pot lămuri. Noi doar am demonstrat că s-a mințit și că s-a făcut un fals în acte publice!

Banii... și o concluzie ciudată!

Un alt aspect care ne-a atras atenția a fost cel legat de cheltuielile sale. În luna mai 2015, în momentul în care s-a angajat în Primăria Turda, spunea că are un cont bancar de 100.000 de euro și un altul de 2.000 de lire sterline. În luna aprilie 2016, când a părăsit Primăria, a spus că a cheltuit circa 8.500 de euro din acele conturi, în perioada în care a fost angajat. Banii sunt cheltuiți pentru nevoi zilnice, pentru că nu apar în achiziția unor terenuri, a unor imobile sau a unui autoturism (sau alte ”investiții” de acest gen)

Însă, ciudățenia abia acum vine: în declarația de avere dată în octombrie 2016, odată cu depunerea candidaturii pentru Camera Deputaților, din partea USR Cluj, Andrei Suciu menționează că i-au crescut ușor conturile din bancă, în condițiile în care el nu a mai avut nici un venit! Cum se poate așa ceva?! De unde proveneau banii pe care i-a băgat la bancă, dacă el nu a mai avut bani, după ce a plecat din Primărie? Tăcerea sa în privința informațiilor privind jaful de la Zoo Turda, unde a făcut parte dintr-o comisie de inventariere și deține informații foarte importante, au vreo legătură cu sporul financiar din aceste conturi?!

Mai ales că, în perioada în care a fost angajat al Primăriei Turda, a fost nevoit să mai scoată din conturi circa 8500 de euro, pentru a se întreține și pentru a duce o viață normală. Ca să nu mai vorbim de faptul că el spune că și-a susținut campania electorală pentru alegerile locale din proprii bani, iar până la depunerea declarației pentru alegerile parlamentare, încă nu i se decontaseră banii.

Așa arată declarația din 21 octombrie 2016:

Un amănunt interesant din CV-ul său: legătura cu Kiat, o firmă intrată în atenția DNA

Conform propriului CV, Andrei Suciu a lucrat pe postul de Project Manager - Divizia Drumuri, la SC Kiat Group Construct SRL, în perioada iunie-octombrie 2011. Andrei Suciu nu a explicat niciodată de ce a stat așa puțin la acea firmă și de ce a părăsit-o, în condițiile în care ulterior, timp de mai bine de un an, nu mai apare angajat pe undeva.

Motivul s-ar putea să aibă legătură cu o investigație DNA la firma respectivă.

În noiembrie 2011, deci imediat după plecarea lui Andrei Suciu de la Kiat, în spațiul public au început să apară informații dintr-un dosar al DNA, care-l viza pe patronul turc al societății și pe fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, alături de alți oameni de afaceri clujeni, acuzați că au dat mită, pentru obținerea unor contracte. Printre acuzații figura și aceea că Apostu ar fi beneficiat de o excursie plătită în... Dubai! Da, Dubai! Acolo unde se laudă Suciu că a lucrat! Există vreo legătură?! Nu știm cert!

Ce știm este că Andrei Suciu a părăsit subit societatea Kiat, chiar în momentul în care DNA intrase pe firul unor nereguli. Iar legătura cu mita în excursie la Dubai poate fi o întâmplare... sau nu!

A încălcat legea funcționarilor publici! Dar... n-a pățit nimic!

Însă, protecția de care a beneficiat Andrei Suciu, în perioada în care a lucrat în Primărie, asta fiind una dintre explicațiile privind muțenia sa atunci când se aduc în discuție amănuntele și informațiile pe care le ascunde referitor la jaful de la Zoo Turda, reiese din modul în care a încălcat legea și nu a pățit nimic! 

Conform articolului 44 din Legea 188/1999 (statutul funcționarilor publici), Andrei Suciu nu avea voie să facă politică, fiind funcționar public. Ori, el și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar încă din luna ianuarie 2016! Vezi AICI. Ba mai mult, din 9 martie 2016, el este anunțat președintele Asociației T9 (fapt ascuns în declarația de interese, menționată mai sus!), asociație care s-a implicat politic prin susținerea candidaturii sale pentru funcția de primar! Practic, încă un motiv pentru a fi sancționat...

Dar... nu s-a întâmplat nimic! Andrei Suciu, alături de minciunile, falsurile sale în acte publice și încălcarea statutului funcționarilor publici, a fost protejat! Așa se explică și poziția acestuia, de a proteja și a ascunde la rândul său neregulile care s-au produs cu ocazia lucrărilor de la Zoo Turda, unde Curtea de Conturi a constatat că au ”dispărut” 18 miliarde de lei vechi, justificându-se lucrări care, de fapt, nu s-au executat! Andrei Suciu știe acest lucru, pentru că a fost membru al unei comisii de inventariere a lucrărilor de la Zoo Turda (lucrări care, din cauza jafului care a avut loc, nu sunt terminate nici în ziua de azi!), însă refuză să dea orice amănunt! De ce oare?! Vă lăsăm pe dvs să trageți concluziile...

Textul de lege:

Art. 44
(1) Functionarilor publici le este interzis sa ocupe functii de conducere in structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizatiilor carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau ale fundatiilor ori asociatiilor care functioneaza pe langa partidele politice.
(2) Inaltilor functionari publici le este interzis sa faca parte din partide politice, organizatii carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau din fundatiile ori asociatiile care functioneaza pe langa partidele politice.
(3) Functionarii publici au obligatia ca, in exercitarea atributiilor ce le revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizatie careia ii este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice.

 Și o întrebare publică pentru Andrei Suciu, la care poate răspunde sau nu (oricum, suntem ”pe fir” cu documentarea): Este adevărat că unul dintre principalii săi susținători, aflându-se și printre cei mai fervenți apărători ai săi, atacând orice posibil ”dușman”, este un fost pușcăriaș în Germania?! Andrei, fi cinstit! Măcar acum!


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...