Live Video
 

Cel mai mare şi mai modern sediu al unei Şcoli de Arte din ţară, pe punctul de a fi finalizat la Cluj

Proiectul Consiliului Judeţean Cluj de edificare a sediului Şcolii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” a intrat pe ultima sută de metri. Astfel, la finalul unor extrem de ample şi de complexe lucrări pentru care Consiliul Judeţean Cluj a alocat până în prezent nu mai puţin de 5,5 milioane de lei, stadiul fizic al lucrărilor care vizează imobilul de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51 este în acest moment de circa 95%.

Imobilul în cauză, folosit anterior de Liceul Tehnologic Special „Samus” Cluj-Napoca, unitate de învăţământ special aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a fost atribuit de forul administrativ judeţean Şcolii Populare de Arte pentru a fi folosit ca şi sediu în anul 2007. În contextul în care, însă, clădirea în cauză avea deja o vechime considerabilă, fiind construită în anul 1829, folosirea acesteia ca şi sediu al unei prestigioase instituţii culturale a presupus ample lucrări de construcţie şi recompartimentare.

Astfel, lucrările care au vizat atât clădirea cât şi curţile aferente au constat în refacerea şi consolidarea subsolului, refacerea structurii de rezistenţă la parter şi etaj, înlocuirea tâmplăriei, înlocuirea planşeelor din lemn cu planşee din beton armat peste etaj, mansardarea clădirii şi recompartimentarea acesteia prin adaptarea la nevoile specifice ale instituţiei culturale. Totodată, au fost refăcute în totalitate instalaţiile electrice, termice, sanitare şi a fost montat un sistem de climatizare ultraperformant, inclusiv o centrală termică proprie. În acelaşi timp, având în vedere faptul că este destinată lucrului concomitent cu un număr mare de cursanţi, precum şi găzduirii unor evenimente cu un aflux mare de public, o atenţie aparte a fost acordată investiţiilor în elementele de siguranţă, clădirea îndeplinind toate condiţiile necesare pentru a fi autorizată ISU. Totodată, ea corespunde legislaţiei în vigoare, dispunând de lift, băi special amenajate şi alte elemente destinate persoanelor cu dizabilităţi.

,,Este pentru mine o mare satisfacţie faptul că reuşim să oferim unei prestigioase instituţii culturale un imobil ultramodern şi funcţional şi care, cu o suprafaţă utilă de 4300 de metri pătraţi, este cel mai mare sediu de Şcoală de Arte din ţară. Bucuria este cu atât mai mare cu cât secţiile Şcolii de Arte au funcţionat în permanenţă, în cei 62 de ani de existenţă, în clădiri separate, improprii actului cultural şi care nu îi aparţineau. Dincolo de spaţiile extrem de generoase şi de secţiile modern amenajate pe care clujenii le vor putea descoperi cât de curând, Şcoala va avea inclusiv un studio propriu de înregistrări ultraperformant, aşa cum, cu siguranţă, nu mai există în Transilvania” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Precizăm în acest context faptul că, înainte de a deveni sediu al Şcolii Populare de Arte, imobilul de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51 a avut diferite destinaţii, fiind utilizat pe parcursul timpului ca fabrică de zahăr, fabrică de birje, cazarmă, aşezământ al Institutului Imperial de Corecţie şi anexă a Liceului Tehnologic Special „Samus”. Având în vedere vechimea considerabilă a imobilului, deşi acesta nu este clasificat ca şi monument istoric, el a fost tratat ţinându-se cont inclusiv de valoarea sa istorică, fiind utilizate o serie de materiale speciale, cât mai apropiate de cele folosite iniţial.
Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE!