Live Video
 

Ultimele date privind numărul de conturi de Facebook, în zona Turzii! Creșteri importante!

Numărul utilizatorilor de Facebook din Câmpia Turzii a crescut cu 10%, în circa 4 luni, ajungând la 11.000 de conturi înregistrate, cu 1000 mai multe decât în luna septembrie 2016, când au fost ultimele date publicate. La Turda, numărul conturilor a crescut de la 24.000, la 25.000.

 

Cifre semnificative se înregistrează și în mediul rural: Mihai Viteazu a ajuns la peste 1400 de utilizatori, Viișoara la 1100, Iara la 980, iar Călărași-Turda a trecut de 800.

Noile date publicate de facebrands.ro includ și date demografice.

În cazul municipiului Turda, cei mai mulți utilizatori provin din categoria 25-34 ani (24,47%), urmați de cei din categoria 35-44 ani (22,84%) și 18-24 ani (19,17%). Interesant este că utilizatorii din Turda depășesc media națională, în cazul celor peste 35 de ani, fiind sub media națională în cazul categoriilor care includ tinerii. De asemenea, dacă la nivel național procentul utilizatorilor este favorabil persoanelor de sex masculin (60%), la nivel local procentele femeilor și a bărbaților sunt egale. 

La Câmpia Turzii, situațiile sunt destul de apropiate de cele înregistrate la Turda, cu unele mici modificări. categoria principală de utilizatori are vârsta între 25-34 ani (24,78%), urmată fiind de categoria 35-44 ani (21,24%) și 18-24 ani (19,47%). Ca și la Turda, se constată că generațiile mai tinere de 35 de ani sunt sub media națională a utilizatorilor, cea între 35-44 ani este aproximativ egală (21,24% vs 21,15% la niovel național), însă există o diferență: utilizatorii peste 65 de ani sunt sub media națională.

În ceea ce privește sexul, predomină conturile de femei, cu 50,88%.

Datele sunt acualizate în luna ianuarie 2017. La nivelul țării, sunt înregistrate 9.600.000 de conturi de Facebook, dintre care 96,52% și-au setat localitatea. Asta înseamnă o penetrare de 44% la nivelul întregii populații și o penetrare de 85,44% la nivelul internaținlor (persoanele care folosesc internetul).


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...